dintr-un viitor roman...

''...Observ cît de ipocriți sunt oamenii. Îți pun plasture pe rană ca mai apoi să tragă încet să simți durerea mai mult timp sau pur și simplu trag de el,defapt atunci cînd trag brusc durerea e înzecită...

...Oare eu sunt refugiu pentru cineva,cred că mi-ar plăcea,adică să dau sfaturi,să liniștesc,să ridic un om căzut,sa-i fiu alături.Dar totuși rămîn un refugiu și atunci cînd acea persoană se va ridica,v-a lăsa refugiul in urmă și v-a fi un independent,om puternic care ''niciodata'' nu a fost la pămînt.

Poate e bine să nu spui nimănui că ai fost la pămînt și cu sufletul și cu trupul,poate e bine să îți pui mască de om puternic.

Dar omul în care te-ai refugiat cînd ai avut nevoie ? Ce e cu el ? L-ai lăsat pur și simplu... ''